Gala Șahului ALFIL Pitești va celebra performanța și pasiunea pentru sportul minții.
Clubul de Șah ALFIL Pitești, în colaborare cu Filarmonica Pitești și Centrul Cultural Pitești, VA ORGANIZA Gala Șahului ALFIL Pitești pe 11 decembrie 2026, începând cu ora 17.00, în Sala de Concerte a Filarmonicii Pitești.
Citește și: Consiliul Județean Argeș nu a aplicat sancțiuni pentru nereguli
Premierea sportivilor și momente artistice
Evenimentul are rolul de a recunoaște munca, talentul și ambiția sportivilor care au reprezentat clubul la competiții naționale și internaționale.„În cadrul galei îi vom premia pe performerii ALFIL care au obținut rezultate deosebite, în semn de recunoaștere a eforturilor care stau în spatele fiecărei performanțe”, a transmis ing.Andrei Rădulescu, director coordonator al Clubului de Șah ALFIL Pitești.
Gala va include momente artistice, precum un recital de pian susținut de Doru Stancu, și va celebra toți copiii care participă la cursurile de șah ale clubului.Aceasta reprezintă un semn de recunoștință pentru sportivi, antrenori, părinți și parteneri, care contribuie la povestea ALFIL.
Pe lângă premierea sportivilor, programul va include și momente speciale dedicate realizărilor acestora, subliniind importanța educației și formării caracterului prin sport.

