În urmă cu o lună, Direcția Județeană de Mediu Argeș a aprobat proiectul de întreținere a captărilor secundare Cascoe și Draxin, administrate de Hidrocentrale Curtea de Argeș, parte a Centralei Hidroelectrice Clăbucet.Aceste lucrări vizează îndepărtarea depunerilor aluvionare pentru menținerea parametrilor funcționali ai construcțiilor hidrotehnice.
Proiectul a fost solicitat pe 30 iunie 2026, iar decizia de aprobare a fost emisă în septembrie același an.În urma evaluării, instituția de mediu a stabilit că nu se impune o evaluare de impact asupra mediului, fiind vorba despre intervenții periodice de întreținere, fără extindere sau modificare a infrastructurii existente.
Citește și: Lucrările la pista de atletism de la Topoloveni sunt în curs de finalizare
Lucrări de întreținere fără impact asupra mediului
Intervențiile constau în îndepărtarea mecanizată a depunerilor acumulate în cuvetele captărilor, precum și transportul și depozitarea materialului în zona Valea Tămașului, la stâna lui Țapu Gheorghe.Aceste activități nu presupun construcții noi, extinderea infrastructurii sau modificarea regimului de curgere a râului.
Autoritățile au precizat că utilajele vor fi staționate temporar pe suprafețele existente, fără ocuparea unor terenuri suplimentare sau defrișări.De asemenea, nu se vor realiza noi căi de acces sau alte lucrări pregătitoare, iar intervențiile se vor desfășura în interiorul cuvetelor captărilor.
Zona de intervenție a fost descrisă ca fiind situată pe cursul superior al râului Dâmbovița, în zona Sătic, comuna Rucăr, județul Argeș, în apropierea masivelor Iezer – Păpușa, Făgăraș și Piatra Craiului.Centrala hidroelectrică Clăbucet utilizează apa din această zonă pentru generarea de energie electrică.
