Poliția Argeș a clarificat situația radarelor fixe din județ, precizând că în prezent nu există astfel de echipamente cu rol de sancționare automată. Florin Popa, purtătorul de cuvânt, a transmis că sistemele instalate de CNAIR au ca scop prevenirea vitezei excesive și reducerea riscului în zonele periculoase.
Potrivit oficialului, aceste dispozitive sunt amplasate în 11 comune din județ, printre care Albota, Bascov, Băiculești, Buzoești, Călinești, Dârmănești, Drăganu, Mihăești, Schitu Golești, Stâlpeni și Vulturești. Ele afișează în timp real dacă viteza circulației este în limitele legale sau depășește limita, prin intermediul unor emoji și culori diferite.
Citește și: Polițiștii din Domnești au amendat o societate silvică din Mușătești pentru nereguli
Funcționarea sistemelor este simplă: dacă viteza este în limite, pe panou apare un emoji verde și valoarea vitezei, iar dacă depășește limita, emoji-ul devine roșu, semnalând conducătorului auto să reducă viteza. Aceste echipamente sunt vizibile și pe timpul nopții, pentru a asigura o mai bună conștientizare a șoferilor.
Florin Popa a subliniat că aceste dispozitive nu au rolul de a aplica amenzi, ci sunt menite să conștientizeze și să prevină depășirea limitei legale de viteză. În acest moment, în județ nu sunt instalate radare fixe cu funcție de sancționare automată, ci doar camere de calmare a traficului, pentru reducerea vitezei în zonele cu risc.
Conform Epitesti.ro
