Cătălin Mîndroc, deputat PSD din Argeș, a fost prezent, săptămâna aceasta, la prima întâlnire a reprezentanților comisiilor de apărare din țările membre NATO.Această reuniune a avut loc la Cartierul General al Alianței Nord-Atlantice din Bruxelles.
În cadrul reuniunii, au fost discutate provocările esențiale ale actualului climat de securitate internațională, punându-se accent pe transformarea angajamentelor politice asumate de statele membre în capabilități militare operaționale.Discuțiile s-au axat pe planificarea strategică, împărțirea echitabilă a responsabilităților financiare între aliați, dezvoltarea sectorului de apărare, inovațiile tehnologice și modernizarea dotărilor militare.
Citește și: Mioveni: Cum pot fi solicitate tăierea sau toaletarea arborilor de pe domeniul public
Discuții la nivel înalt despre securitate
Președintele Adunării Parlamentare NATO și vicepreședinte al Parlamentului Portugaliei, Marcos Perestrello de Vasconcelos, a condus lucrările.La eveniment a fost prezent și Mark Rutte, secretarul general al NATO.
Cu ocazia vizitei sale la Bruxelles, deputatul Mîndroc a avut prilejul de a se întâlni cu generalul Remus-Hadrian Bondor, care reprezintă România la NATO, precum și cu diplomatul Doris Șerban, parte a Delegației Permanente a României la NATO.
El a evidențiat semnificația apartenenței României la NATO, subliniind: „Pentru România, apartenența la NATO rămâne garanția fundamentală de securitate!Ca secretar al Comisiei pentru apărare din Camera Deputaților, a fost o onoare să reprezint legislativul României”.Participarea sa se integrează în dialogul dintre parlamentele statelor aliate, având ca scop întărirea capacităților de apărare și adaptarea NATO la noile provocări de securitate.
Conform Ziaruldearges.ro

