ANAF a intrat pe fir! Prejudiciu colosal
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală au descoperit nereguli grave la o societate comercială din județul Prahova, care desfășura activități de comerț cu autoturisme second-hand. În urma verificărilor, autoritățile au stabilit că bugetul statului a fost prejudiciat cu aproximativ 8,8 milioane de lei prin neplata taxei pe valoarea adăugată. Controlul a fost declanșat după analiza datelor colectate prin sistemul Ro e-Transport, care a semnalat existența unui risc fiscal ridicat în activitatea firmei.
Ce fapte grave au fost descoperite de ANAF?
Inspectorii au constatat că societatea a achiziționat din alte state membre ale Uniunii Europene nu mai puțin de 435 de autoturisme, valoarea totală a tranzacțiilor depășind 40 de milioane de lei. Ulterior, mașinile au fost vândute către persoane fizice și firme din România, însă fără aplicarea corectă a regimului de TVA prevăzut de legislația fiscală.
- Tranzacții de peste 40 de milioane de lei
- 435 de autoturisme achiziționate din UE
- Neplată a TVA de circa 8,8 milioane de lei
- 60 de autoturisme comercializate în numerar peste limitele legale
Ce măsuri au luat autoritățile?
În timpul controlului, autoritățile au aplicat o amendă de peste 1,2 milioane de lei societății. De asemenea, inspectorii suspectează implicarea unor persoane în scheme de fraudă fiscală și vor trimite cazul organelor de urmărire penală pentru continuarea cercetărilor. În plus, ANAF anunță modificări importante, inclusiv eliminarea obligativității pentru persoanele fizice de a depus declarații fiscale în anumite situații.
Acest control al ANAF continuă să fie o prioritate, fiind un semnal clar pentru firmele care încearcă să evite plata taxelor. Autoritățile vor intensifica verificările pentru a preveni astfel de fraude și pentru a recupera prejudiciile aduse bugetului de stat.
Foto: descriptiv
