Momente de mare emoție, sâmbătă, 5 septembrie, au avut loc în Pitești, unde colegii de la Jurnal de Argeș au fost martorii unei ceremonii religioase importante pentru Mari Tudor și Alex Vlaicu, doi jurnaliști din redacție. Cei doi și-au oficializat iubirea în fața lui Dumnezeu, în Biserica Mavrodolu, fiind înconjurați de familie, prieteni și colegi.
Nașii aleși au fost Denis și Carmen Grigorescu, părintele paroh Victor Sturzeanu și preoții Horia Dumitrescu și Cătălin Țîru au oficiat slujba religioasă, într-o atmosferă încărcată de emoție. La eveniment au fost prezenți părinții, rudele și colegii, care au dorit să fie alături de Mari și Alex în această zi specială.
Citește și: Spitalul Județean Pitești a primit aparatură modernă pentru diagnosticarea cancerului
O nuntă plină de emoție și voie bună
După ceremonia religioasă, petrecerea a continuat la un restaurant din oraș, unde invitații au petrecut până în zori, cu muzică, dans și momente-surpriză. Unul dintre cele mai amuzante momente a fost cel în care cei doi au răspuns la întrebări pentru a demonstra cât de bine se cunosc, fiind obișnuiți să pună ei întrebări, nu să răspundă.
Momentul serii a fost și dansul mirilor, regizat chiar de Alex, care a fost apreciat pentru eleganța și emoția transmisă. După dans, invitații s-au prins în hore, sârbe și dansuri moderne, într-o atmosferă de bucurie și prietenie. Pentru Mari și Alex, această zi va rămâne una dintre cele mai frumoase pagini ale poveștii lor de iubire.
Le urăm celor doi să păstreze mereu emoția acestei zile și să construiască împreună o viață plină de iubire și împliniri. Casa de piatră, Mari și Alex!
Conform Jurnaluldearges.ro
