Senatul României a adoptat astăzi, 21 septembrie, un proiect de lege care prevede ca elevii din învățământul preuniversitar să fie obligați să poarte uniforme școlare. Propunerea a fost aprobată cu 84 de voturi pentru, 18 împotrivă și patru abțineri.
Potrivit noii legi, fiecare unitate de învățământ va putea stabili propriul model de uniformă, iar Consiliul de administrație al școlii va decide asupra elementelor și standardelor tehnice, cu acordul părinților. Unitățile nu vor putea impune alte articole vestimentare sau accesorii în afară de cele stabilite prin regulament, cu excepția ecusonului care conține denumirea școlii.
Citește și: Un autoturism a fost cuprins de flăcări în comuna Bascov, județul Argeș
De asemenea, proiectul prevede măsuri pentru ca uniformele să nu reprezinte o povară financiară pentru părinți. Astfel, uniformele pot fi acordate gratuit sau subvenționate, iar cheltuielile vor putea fi suportate din bugetele locale și fonduri externe nerambursabile, în funcție de veniturile familiei. Se vor stabili criterii pentru acordarea sprijinului, inclusiv pentru familiile monoparentale și cele cu mai mulți copii.
Ce urmează în procesul legislativ
Adoptarea de către Senat reprezintă un pas important, urmând ca decizia finală să fie luată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional. În cazul în care proiectul va fi aprobat, uniforma va deveni obligatorie în toate școlile din învățământul preuniversitar.
Proiectul prevede și posibilitatea ca uniformele să fie gratuite pentru familiile cu venituri mici, pentru a evita dificultățile financiare. Detalii suplimentare despre noile reguli și măsuri pot fi găsite pe site-ul ziare.com.
Conform Epitesti.ro
