ro Circulația pe DN 7, una dintre cele mai aglomerate șosele din România, a fost blocată complet sâmbătă în orașul Călimănești, județul Vâlcea, după un accident rutier grav în care au fost implicate două autoturisme.
Potrivit informațiilor transmise de Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române, impactul s-a produs pe sectorul de drum care leagă Râmnicu Vâlcea de Sibiu, pe Valea Oltului.
În urma coliziunii, două persoane au fost rănite, iar una dintre victime a rămas încarcerată în autoturism, fiind nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare.
Cealaltă victimă a fost proiectată pe partea carosabilă în urma impactului.
Pentru a permite intervenția echipajelor de salvare și cercetările, autoritățile au decis închiderea totală a circulației pe ambele sensuri de mers, ceea ce a dus la formarea de coloane de autovehicule și creșterea valorilor de trafic.
Citește articolul complet pe Argeș Expres
Deschide articolul →