Bărbat din Călinești, reținut după ce și-ar fi ucis câinele. Polițiștii au deschis dosar penal

Andrei Popescu · Argeș Expres

ro Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din comuna Călinești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru uciderea cu intenție, fără drept, a unui câine deținut de el.

În data de 17 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați cu privire la agresarea animalului, care a dus la decesul acestuia.

Investigațiile au fost preluate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, care au efectuat verificări la fața locului împreună cu polițiști ai Secției de Poliție Rurală Călinești și cu sprijinul unui specialist criminalist din cadrul Poliției Topoloveni.

În urma verificărilor, au fost identificate cadavrul câinelui și obiectul folosit la comiterea faptei.

Cadavrul animalului a fost transportat la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea cauzelor exacte ale decesului.

Citește articolul complet pe Argeș Expres

Deschide articolul →