Spitalul Județean Pitești a devenit centru de screening pentru cancerul de col uterin în regiunea Sud-Muntenia

Georgiana Lazăr · Argeș Expres

Spitalul Județean de Urgență Pitești a devenit oficial centru de screening pentru cancerul de col uterin în regiunea Sud-Muntenia, în cadrul proiectului CLARA, destinat femeilor vulnerabile din județul Argeș.

În această perioadă, unitatea medicală pregătește rețeaua de colaborare cu medicii de familie și alte unități sanitare, pentru a asigura servicii gratuite de depistare.

Rețeaua va include înrolarea și afilierea medicilor de familie și a secțiilor de Obstetrică-Ginecologie din spitalele din județ, pentru a realiza recoltarea materialului biologic cervico-vaginal și testarea genetică pentru infecția cu HPV, urmată de testul Papanicolau.

Screeningul va începe în luna octombrie 2026, adresându-se femeilor cu vârste între 25 și 64 de ani, din județ, care se află în categorii de vulnerabilitate sau în comunități cu vulnerabilitate crescută.

Medicul de familie va avea un rol central în identificarea și informarea pacientelor eligibile, fiind punctul de legătură între acestea și serviciile de screening.

Citește articolul complet pe Argeș Expres

Deschide articolul →