Un bărbat din Ștefănești a fost reținut după ce și-a agresat concubina în stare de ebrietate

Ana Stanescu · Argeș Expres

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din orașul Ștefănești, a fost reținut de polițiști după ce și-ar fi agresat concubina, pe fondul consumului de alcool.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 26 aprilie, în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au fost sesizați cu privire la un conflict între doi concubini.

La fața locului, s-a constatat că bărbatul ar fi lovit femeia cu un corp contondent.

Agresorul a fost condus la sediul poliției, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de violență în familie.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor incidentului.

Citește articolul complet pe Argeș Expres

Deschide articolul →