Un bărbat din Pitești, în vârstă de 37 de ani, a fost prins băut la volan de două ori în aceeași noapte, pe bulevardul Libertății.
În noaptea de 8 spre 9 noiembrie 2026, în jurul orei 23:30, polițiștii de la Secția 3 Poliție Pitești l-au depistat pe bărbat în timp ce conducea un autoturism.Testarea cu aparatul etilotest a arătat o concentrație de alcool în aerul expirat mai mare decât limita legală de 0,40 mg/l.Ulterior, acesta a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.
Citește și: Consiliul Județean Argeș nu a aplicat sancțiuni pentru nereguli
Dosar penal și măsuri legale
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce a fost suspendat.Cu toate acestea, în jurul orei 3:00, același bărbat a fost depistat din nou pe același bulevard, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
La solicitarea polițiștilor, bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest și prelevarea de mostre biologice.În urma probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Ulterior, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești l-a prezentat instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus măsura controlului judiciar, obligându-l să poarte un dispozitiv electronic de supraveghere.Bărbatul riscă, de asemenea, o pedeapsă privativă de libertate pentru faptele sale.
Precizare: Toate persoanele menționate în acest articol beneficiază de prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituția României și de art. 4 din Codul de procedură penală, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

