„Murim de la începutul timpurilor și totuși moartea nu și-a pierdut prospețimea”, scria Cioran, iar aceste cuvinte par să reflecte perfect ideea care mă frământă: timpul care ne doare.
Autorul explorează conceptul de „buget de timp” personal, pe care fiecare îl gestionează diferit.
Unii îl consumă cu frică de final, alții îl trăiesc intens, încercând să extragă „dulceața” fiecărei clipe.
În această perspectivă, timpul devine o rană adâncă, un cuțit în inimă, mai ales când simțim golul lăsat de cei dragi sau de visuri neîmplinite.
Un prieten l-a întrebat ce îl doare, iar răspunsul a fost simplu: timpul.
Citește articolul complet pe Argeș Expres
Deschide articolul →